Ce arată o audiogramă și cum se citește rezultatul
Audiograma este testul care măsoară cel mai slab sunet pe care îl poți auzi, pe fiecare frecvență și pentru fiecare ureche separat. Rezultatul este un grafic: pe orizontală frecvențele, de la sunete grave la ascuțite, iar pe verticală intensitatea măsurată în decibeli. Cu cât linia coboară mai jos, cu atât auzul este mai slab pe acea frecvență. Testul durează în jur de cincisprezece minute, se face într-o cabină izolată fonic și nu produce niciun disconfort. Partea cea mai utilă este comparația între sunetul transmis prin căști și cel transmis printr-un vibrator așezat pe osul din spatele urechii. Dacă auzul prin os este normal, dar cel prin aer este slab, problema este mecanică și de multe ori se poate rezolva. Dacă ambele sunt coborâte în egală măsură, cauza este în urechea internă sau pe nervul auditiv.
Cum decurge testul
Stai într-o cabină izolată fonic, cu căști pe urechi, și semnalezi de fiecare dată când auzi un sunet, oricât de slab. Sunetele se dau pe rând, la frecvențe diferite, pentru fiecare ureche.
A doua parte a testului folosește un vibrator plasat pe osul din spatele urechii. Acesta trimite sunetul direct la urechea internă, ocolind urechea externă și mijlocie. Comparația dintre cele două măsurători arată unde anume este problema.
Nu este nevoie de pregătire specială. Singura recomandare este să nu vii imediat după expunere la zgomot puternic, pentru că rezultatul poate fi temporar modificat.
Ce înseamnă diferența dintre cele două curbe
Dacă sunetul transmis prin os se aude normal, dar cel transmis prin aer se aude slab, problema este mecanică, undeva pe traseul dintre exterior și urechea internă. Se numește hipoacuzie de transmisie. Cauzele tipice sunt un dop de cerumen, lichid în urechea mijlocie, o perforație de timpan sau otoscleroza. Multe dintre ele se rezolvă.
Dacă ambele curbe sunt coborâte în egală măsură, problema este în urechea internă sau pe nervul auditiv. Se numește hipoacuzie neurosenzorială. Aici intră pierderea de auz legată de vârstă, cea produsă de zgomot și unele forme bruște.
Există și forme mixte, cu ambele componente. Distincția contează pentru că schimbă complet ce se poate face mai departe.
Tiparele pe care le recunosc pe grafic
O scădere doar pe frecvențele înalte, la o persoană în vârstă, sugerează presbiacuzie, adică pierderea de auz legată de îmbătrânire. Primul simptom nu este că auzi mai încet, ci că nu mai distingi cuvintele când sunt mai multe persoane care vorbesc.
O adâncitură izolată în jurul frecvenței de 4000 Hz este semnătura clasică a expunerii la zgomot. O văd la persoane care lucrează în industrie, în construcții sau care vânează.
O curbă plată, coborâtă uniform, la un copil cu otite repetate, indică de regulă lichid în urechea mijlocie și se corectează după rezolvarea cauzei.
Când merită făcută
Când ai senzația că auzi mai slab la o ureche, când ceri des repetarea cuvintelor, când dai volumul mai tare decât ceilalți din cameră sau când ai țiuit persistent.
La copii, după otite repetate sau când apare o întârziere în dezvoltarea vorbirii. Un copil nu spune că aude prost, deci testul este singura cale de a afla.
De asemenea, ca evaluare de referință dacă lucrezi în mediu zgomotos, ca să existe un punct de comparație peste ani.
Întrebări frecvente
Audiograma doare?
Nu. Nu presupune niciun contact dureros. Stai cu căști pe urechi și apeși un buton când auzi sunetul. Partea cu vibratorul pe osul din spatele urechii poate fi ușor inconfortabilă ca senzație, dar nu doare.
De la ce vârstă se poate face?
Există variante adaptate fiecărei vârste. La copiii mici se folosesc teste care nu cer cooperare activă, iar de la vârsta la care copilul poate urma o instrucțiune simplă se face audiograma obișnuită, transformată în joc.
Rezultatul poate fi influențat de o răceală?
Da. Un dop de cerumen, o răceală sau lichid în urechea mijlocie modifică temporar rezultatul. De aceea examinez urechea înainte, iar dacă găsesc o cauză trecătoare repetăm testul după rezolvarea ei.
Cât de des ar trebui repetată?
Fără simptome, nu este nevoie de repetare periodică. Dacă lucrezi în mediu zgomotos, o dată pe an este rezonabil. La copiii cu otite repetate, ritmul îl stabilim în funcție de evoluție.
Citește și
Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Diagnosticul și tratamentul se stabilesc individual, după examinare.